perdelele nopti

Perdelele nopţii cad iluzorii;
Umbre-epave se-agaţă de stânci;
Vânturi solare biciuie zorii…
Greu ne începem suişul. Pe brânci!

Ancora zilelor scarmănă-ntruna;
Dinţii de gresii se-nfruptă din mal.
Adevărul, frate bun cu Minciuna,
S-a logodit cu un bol de cristal.

Scapără vatra de-atâta căldură;
Lunecă ape pe punţi de grumaji.
Ura e dragoste; Dragostea, ură…
Ieri a fost mâine; Mâine e Azi.

Braţe întinse bat greu la galere…
Doi şi cu unu fac patru. Şi-i trist!
Cutele vremii se strâng de durere…
Popa citeşte un nou acatist!
                                                Nu-i piatra sa nu fie rasturnata


Nu-i piatră să nu fie răsturnată,
Nu-i val rămas să sprijine un mal.
Scăpată din palatu-i de cristal,
Urgia nu se lasă-nzăbălată.

Lihnite umbre bat în piedestal
De zdruncină, bucată cu bucată,
Tot ce-a rămas în noi. Însângerată,
O Mare ne înghite. Glacial!

E amăgirea, amplă şi vorace:
Ce-i drept, apare strâmb; ce-i strâmb, e drept.
Şi n-ai de unde şti de se preface,

Sau de-i aşa, că-i scrisă în precept…
Când peste noi furtunile rapace
Se prăbuşesc, Adim le ţine piept!
                                                                             

                                                                 Nu ma las


E greu când sui; poteca-i rătăcită.
N-am cum răzleţe clipe să înnod.
Din vreascuri către ţel cum să faci pod,
Când vremea nu se lasă prăduită?

Magie-i totul; prag de eşafod…
Decapitate visuri, de-o clipită…
Reîncarnare într-o stalagmită…
Un glas în tremur pe un gând schilod.

Spre ce tărâmuri mi-e tocmit luntraşul,
Săltând din val în val, neostoit,
Când cere şi nu vreau să-i dau răvaşul

Ce mi s-a-ncredinţat când am pornit ?
E loc. Dar barca lui nu mi-e sălaşul
Şi nu mă las de nimeni jecmănit 



                                                         a cazut o frunza in calea ta


A cazut o frunza-n calea ta
Ratacind pe-a vantului aripa.
Ai zarit-o si-n aceeasi clipa
Ai strivit-o calcand peste ea.
N-avea grai sa strige in urma ta,
Nici puteri sa spuna cat o doare
Si-a ramas pierduta in carare,
Ploi si vanturi trecut-au peste ea.
Statea lipita de pamant si se intreba
Ce ar face daca vantul ar lua-o
Si-o clipa in palma ta ar aseza-o
Dar a ramas acolo undeva.

A cazut o frunza-n calea ta
Si cine stie cate or sa mai cada
Dar n-ai sa stii nicicand
Si nu-ti va da prin gand
Ca prima frunza ce-a cazut in drumul tau
Am fost eu.


                                                     Celei care pleaca

Tu crezi c-a fost iubire-adevarata…
Eu cred c-a fost o scurta nebunie…
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut sa fie
Noi nu vom sti-o poate niciodata…

A fost un vis trait pe-un tarm de mare.
Un cantec trist, adus din alte tari
De niste pasari albe – calatoare
Pe-albastrul razvratit al altor mari
Un cantec trist, adus de marinarii
Sositi din Boston,
Si New York,
Un cantec trist, ce-l canta-ades pescarii
Cand pleaca-n larg si nu se mai intorc.
Si-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt’data un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cersea iubirea blondelor cochete…

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cantat-o, poate, niciodata…
………………….
Tu crezi c-a fost iubire-adevarata?…
Eu cred c-a fost o scurta nebunie!
poezie de Ion Minulescu

Am gresit

Am gresit c-am incercat sa te visez
Si chiar ma-ntreb de ce te mai pastrez
In gandul meu?… In fiecare noapte
Ti-aud ecoul in ascunse soapte
Te pot ierta, dar nu pot in uitare
Sa te ascund… durerea-i mult prea mare!
Si ma tot pierd in somnul ce ma iarta
Ca bantui peste tot cu a mea soarta…
Chiar am gresit ca n-am dorit sa pleci?
Ma urmaresc secundele prea reci
In care asteptam zambetul tau
Ca pe-o lumina a sufletului meu.
Si-am asteptat, dar n-am gasit in vis
Nimic din ceea ce tu mi-ai promis…
Poate gresesc ca-ti dau iertarea mea,
Nici nu prea cred ca-ti pas-acum de ea
Ma-ntreb si-acum de ce te mai pastrez
In gandul meu si inca te visez…
Greseala mea a fost ca te-am crezut
Si poate de aceea te-am pierdut…
Cand fericirea ta va fi deplina
Iti voi trimite o raza de lumina
Te va-mbraca-n albastru infinit
Iar eu ma voi ierta ca te-am iubit…
poezie de Mariana Eftimie Kabbout

Nu-mi lua iubirea

De ce plang, Doamne? Ca am sufletul plin
De dragoste, de dor si de credinta?
Cum as putea eu, Doamne, sa spun ca e un chin
Sa simt tot ce mi-ai dat? Iti port recunostinta!

Mi-ai dat iubire si speranta in destin,
Mi-ai dat credinta pentru-o-ntreaga viata.
Cum as putea sa plang ca am sufletul plin?
Cad in genunchi plecandu-mi a mea fata.

Si-Ti multumesc, Doamne si Te implor acum,
Sa nu imi iei nimic din tot ce Tu mi-ai dat
Si chiar dac-am sa plang in lungul vietii drum,
Sa nu-mi consideri plansul ca pe un greu pacat.

Si-Ti multumesc pentru ca, Tu, imi esti
Tot sprijinul, tot reazemul din viata;
De rele, Doamne, Te rog sa ma feresti
Si da-mi iubire, si da-mi, Te rog, speranta.

Iubire pentru oameni, speranta-n vesnicie,
Da-mi linistea de care am nevoie,
Fereste-ma, Doamne, de ispita si prostie
Si lasa-ma sa cred, Te rog, Doamne, da-mi voie.

Sa sper si sa cred in dragostea si-n mila Ta,
Sa simt ca nu e vis speranta pe pamant
Si ia-mi, Te rog, viata si fa ce vrei cu ea,
Dar nu-mi lua iubirea, e tot ce am mai sfant.
poezie de Valeria Pintea

Amintire

Cand zarva zilei se preface-n soapte,
Si-n pietele, de liniste-acum pline,
Si-asterne umbra stravezia noapte,
Iar somnul cu rasplata trudei vine,
Atunci incepe truda mea si chinul,
Si ceasurile picura-n tacere:
In nemiscarea noptii simt veninul
Mustrarilor arzand pan’ la durere.
In cugetul meu trist, noian de vise,
Sfasietoare ganduri s-au ivit.
Iar amintirea iese din abise
Rostogolindu-si ghemul nesfarsit.
Si recitindu-mi viata mea in sila
Blestem si ma cutremur, plang amar,
Dar randurile triste de pe fila
Rasar prin panza lacrimilor


                                               Tot un om

Tot un om...

Atata timp te-am ridicat,
Pana acolo unde nu-ti era locul..
Atata timp am asteptat
Sa pot sa-ti zic ce simt cu adevarat..
Dar parca totul a fost un joc..
Acum cand jocul s-a terminat
Am reusit sa te cunosc cu-adevarat...
Ti-am vazut fata fara masca,
Am vazut adevaratul "TU"
Caci tu cel ce erai in mine, erai altfel decat "TU"
Acum am senzatia ca totul s-a schimbat,
Ca tu esti altfel,
Insa tu ai fost mereu asa,
Eu sunt cea care a vazut in sfarsit realitatea...

Dupa toate astea, a mai ramas ceva?
E prea tarziu sau poate prea devreme ca sa pot accepta,
Adevarul si pe tine...
Insa asa cum esti tu... esti o parte din mine...
Asa ca... mai bine un gol in mine decat un suflet plin de iluzii desarte
Sunt toate doar povesti... ce s-au lasat prea mult asteptate....
Esti tot un om ca si mine..
Altceva nu esti si nici nu vei mai fi
In ochii mei esti tot un om, un copil, un adult...
Se aud ganduri pe care tot incerc sa le ascult


                                                  Mai Frumoasa

Esti departe si ai asupra mea, o putere imensa
Ma trezesc zambind in fiecare zi
Ce sansa ca te`am cunoscut, nu mai credeam in iubire demult
Vreau sa raman in lume ta plina de iubire
N`am mai fost indragostita asa nicand
Fericirea pe care`o primesc doar cu tine vreau s`o traiesc
Cu tine invat sa iubesc

Tu ma vezi mai frumoasa decat stiu eu
Ma faci sa simt ca sunt centrul lumii EU
Si ma alinti, ma alinti, ma alinti cu vorbe dulci
Inima mea nu vrea s`o minti, nu vrea s`o uiti

Vreau sa raman in lumea ta plina de iubire
Sa ma trezesc zambind in fiecare zi
Fericirea pe care`o primesc doar cu tine vreau s`o traiesc
Cu tine invat sa iubesc

Uneori fara tine, drumul e greu
As vrea sa fii cu mine, cu mine mereu
Fericirea pe care`o primesc doar cu tine vreau s`o traïesc...

                             
                                              Dragostea din noi

Purtăm fiecare o dragoste-n noi

Purtăm fiecare o dragoste-n noi,
Dar eu pentru tine şi tu pentru alta
Şi focul ne mistuie surd pe-amândoi:
eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.

Aştepţi un cuvânt, aştept un cuvânt,
Dar eu de la tine, şi tu de la alta.
Obrazul îţi văd şi în vis delirând,
Dar tu în visare o vezi doar pe alta.

Şi ce ne rămâne să facem când nici
Ursita nu ştie decât să dezbine?
De ce i-ar fi milă? Trăim, doar iubind,
Deşi tu pe alta, eu, totuşi, pe tine.


 

 

 

 

 

 

 

gandacelul

De ce m-ai prins in pumnul tau,
Copil frumos, tu nu stii oare
Ca-s mic si eu si ca ma doare
De ce ma strangi asa de rau?

Copil ca tine sunt si eu,
Si-mi place sa ma joc si mie,
Si mila trebuie sa-ti fie
De spaima si de plansul meu!

De ce sa vrei sa ma omori?
Ca am si eu parinti ca tine,
Si-ar plange mama dupa mine,
Si-ar plange bietele surori,

    Si-ar plange tata mult de tot
Caci am trait abia trei zile,
      Indura-te de ei, copile,
Si lasa-ma, ca nu mai pot!…

   Asa plangea un gandacel
In pumnul ce-l strangea sa-l rupa
     Si l-a deschis copilul dupa
Ce n-a mai fost nimic din el!

A incercat sa-l mai invie
Suflandu-i aripile-n vant,
Dar a cazut in tarna frant
Si-ntepenit pentru vecie!…

     Scarbit de fapta ta cea rea
Degeaba plangi, acum, copile,
     Ci du-te-n casa-acum si zi-le
Parintilor isprava ta.

                  Si zi-le ca de-acum ai vrea
          Sa ocrotesti cu bunatate,
       In cale-ti, orice vietate,
    Oricat de far-de-nsemnatate
Si-oricat de mica ar fi ea